De ziua ta :)
Fara sa-mi doresc sa-l mint pe Iehova,
Am acceptat sa ma casatoresc cu un om care adesea imi spune ca
glumeste in proportie de 95% in fiecare zi
M-a luat de nevasta pentru ca ii fac de mancare si ma uit la el cum doarme
Mai apoi pentru ca facem mult sex
Eu sunt "bucatareasa frumoasa care face mancarea gustoasa"
Sper ca nu o sa ma loveasca peste fund pentru ca nu e mancarea buna
Dar poate sa ma loveasca, atata timp cat si el e un baiat bun,
Iar eu sunt o fetita mica.
vineri, 23 aprilie 2010
luni, 19 aprilie 2010
Microroman sau macropoezie despre viata lui George
Partea a III-a
La 30 de ani George şi-a găsit de lucru. S-a angajat tâmplar la o firmă de tâmplărie. Lucra cu lemne, cuie, lipici şi îndemânare (uneori). Făcea scaune. Avea o meserie nobilă pentru că îşi ajuta prin aceasta aproapele, iar religia îi cerea asta. Îşi dorea să facă scaune pentru toată lumea. Oamenii aveau astfel 4 picioare în loc de două şi probleme mai puţine cu gravitaţia. Cine mai are nevoie de degete dacă nu are picioare?
La 31 de ani s-a apucat de fumat. Era tardiv... Nu era în trend să fumezi în momentul în care el s-a apucat. Dar el fuma. Această plăcere exercita o mişcare în corpul său. Este o plăcere să te joci cu trupul tău, iar George ştia asta cel mai bine. De câte ori se speria de jocurile trupului, îşi privea degetele, cele întregi cu unghii tăiate, cu aşchii sub unghii şi uneori cu noroi. Cele mai frumoase lucruri le făcea cu trupurile de femei. Le iubea pe toate fără să aibe o explicaţie anume şi nu pentru că erau armonioase sau perfect funcţionale. Nu am înţeles nici eu de ce. George nu mi-a spus multe lucruri despre el şi cred că nu o sa îl întreb.
Nu mai stiu multe despre viata lui George pentru ca de cativa ani s-a mutat undeva la tara si nimanui nu i-a last noua adresa. Tatal sau a ramas cu Ana la periferia Clujului prea preocupat de degetele lui lipite si de cartofii prajiti. Cand George a plecat, lui i-a mai lasat o parte dintre poeziile lui si i-a incredintat bucataria cu toate ustensilele de lemn, fier si alama. A luat doar un scaun, unul mic si albastru caruia i se adresa adesea cu „ copilul meu”. Probabil ca de aici incolo nu o sa mai credeti nimic din ce va povestesc despre George, puteti totusi, insa, sa ma ajutati. Romanul sau poezia mea nu mai are personaj principal, deci am sa-l caut.
a) George nu a plecat departe de casa ca sa nu se piarda.
b) George a plecat cu o masina rosie in satul bunicilor lui, unde nu mai avea bunici, doar povesti.
c) George a plecat cu Veronica (vanzatoarea de la aprozar) la munte ca sa poata vedea pentru prima data toata lumea, de acolo de sus.
Important este ca George nu a plecat de tot si ca se va intoarce candva acasa, cand ii va fi prea frica sa mai stea departe de casa, cand se vor fi terminat povestile sau cand Veronica se va hotara sa moara.
La 30 de ani George şi-a găsit de lucru. S-a angajat tâmplar la o firmă de tâmplărie. Lucra cu lemne, cuie, lipici şi îndemânare (uneori). Făcea scaune. Avea o meserie nobilă pentru că îşi ajuta prin aceasta aproapele, iar religia îi cerea asta. Îşi dorea să facă scaune pentru toată lumea. Oamenii aveau astfel 4 picioare în loc de două şi probleme mai puţine cu gravitaţia. Cine mai are nevoie de degete dacă nu are picioare?
La 31 de ani s-a apucat de fumat. Era tardiv... Nu era în trend să fumezi în momentul în care el s-a apucat. Dar el fuma. Această plăcere exercita o mişcare în corpul său. Este o plăcere să te joci cu trupul tău, iar George ştia asta cel mai bine. De câte ori se speria de jocurile trupului, îşi privea degetele, cele întregi cu unghii tăiate, cu aşchii sub unghii şi uneori cu noroi. Cele mai frumoase lucruri le făcea cu trupurile de femei. Le iubea pe toate fără să aibe o explicaţie anume şi nu pentru că erau armonioase sau perfect funcţionale. Nu am înţeles nici eu de ce. George nu mi-a spus multe lucruri despre el şi cred că nu o sa îl întreb.
Nu mai stiu multe despre viata lui George pentru ca de cativa ani s-a mutat undeva la tara si nimanui nu i-a last noua adresa. Tatal sau a ramas cu Ana la periferia Clujului prea preocupat de degetele lui lipite si de cartofii prajiti. Cand George a plecat, lui i-a mai lasat o parte dintre poeziile lui si i-a incredintat bucataria cu toate ustensilele de lemn, fier si alama. A luat doar un scaun, unul mic si albastru caruia i se adresa adesea cu „ copilul meu”. Probabil ca de aici incolo nu o sa mai credeti nimic din ce va povestesc despre George, puteti totusi, insa, sa ma ajutati. Romanul sau poezia mea nu mai are personaj principal, deci am sa-l caut.
a) George nu a plecat departe de casa ca sa nu se piarda.
b) George a plecat cu o masina rosie in satul bunicilor lui, unde nu mai avea bunici, doar povesti.
c) George a plecat cu Veronica (vanzatoarea de la aprozar) la munte ca sa poata vedea pentru prima data toata lumea, de acolo de sus.
Important este ca George nu a plecat de tot si ca se va intoarce candva acasa, cand ii va fi prea frica sa mai stea departe de casa, cand se vor fi terminat povestile sau cand Veronica se va hotara sa moara.
marți, 13 aprilie 2010
Microroman sau macropoezie despre viata lui George
Partea a II-a
Nu avea o iubită chiar dacă tatăl său avea una. Lui îi repungna ideea de a avea o mamă la fel de tânără ca şi el şi de aceea fugea de femei. Tatăl său, în schimb, era mulţumit cu situaţia actuală; era fericit că a găsit o femeie care poate să treacă peste handicapul său fizic şi care să ştie să facă cartofi pai cu checiap.
George dorea să fie bucătar. Era pasionat de bucătărie, îşi petrecea toată ziua acolo. O folosea, de fapt, şi pe post de baie şi dormitor. Bucătăria era camera lui George. Îi plăcea să audă cum cuplează frigiderul, cum i se aprinde beculeţul la deschidere; îi plăceau furculiţele pe care le folosea pe post de linguri, dar cel mai mult îl pasiona sertarul cu polonice. Cu ele bea apă, tot cu ele se juca în nisip. Chiar dacă era la o vârstă avansată, George făcea o mare pasiune pentru joaca în nisip. Conform teoriei lui, totul este 50 % apă şi 50 % nisip, ideea este să ştii cum să amesteci ca să-şi iasă reţeta.
George obişnuia să o privească pe Ana, iubita tatălui său, cum face supă de tăiţe şi se excita de fiecare dată când aceasta amesteca cu polonicul. Ca şi cum acesta ar fi o extensie a propriului penis, una tot materială (dar din alt material). Ca să se liniştească îşi număra din nou, repede, degetele şi când ajungea la doisprezecelea deja nu mai era în febra sexului. Părăsea atunci bucătăria trântind uşa de la ieşire sau de la intrare, iscând şocuri seismice în toată casa. Nu ştia că, în urmă cu 25 de ani aceleaşi şocuri s-au simţit în apropierea oraşului Sankt Petersburg la lansarea ruşilor în spaţiu.
Când se sătura de polonice (asta când era foarte deprimat), obişnuia să bea. Şi îşi cumpăra doar apă scumpă: Evian sau alte cele, pe care le amesteca cu două linguri de zahăr şi una de mărar. După două guri, simţea un tremurat în tot corpul şi de cele mai multe ori leşina şi se trezea doar după câteva zile în bucătărie: pe frigider sau pe aragaz.
După cum am spus, George era la vârsta la care putea să scrie. Şi a început să scrie într-o zi despre frunze, nisip şi polonice, iar mai apoi despre sex. A reiterat prima sa experienţă sexuală cu o colegă de facultate. Şi şi-au amintit amândoi cum a fost. Fiecare despre a lui. Ea i-a spus că nu-şi aminteşte foarte multe, iar George a început să povestească în detaliu. Prima atingere a degetelor unei femei a fost pentru el o experienţă catartică. Atunci a iertat faptul că mama sa l-a părăsit şi că a pierdut un polonic albastru. Ea i-a iertat ejacularea precoce. A uitat de lume, de el, de bucătărie, de restanţe. A uitat şi că sunt lucruri pe care nu le poate uita pentru că nu le-a trăit. A experimentat uitarea prin excelenţă. Uitând totul, din momentul acela a început să-şi facă amintiri noi. Şi prima lui amintire din viaţa sa a început cu: „Avea degete frumoase...”
Nu avea o iubită chiar dacă tatăl său avea una. Lui îi repungna ideea de a avea o mamă la fel de tânără ca şi el şi de aceea fugea de femei. Tatăl său, în schimb, era mulţumit cu situaţia actuală; era fericit că a găsit o femeie care poate să treacă peste handicapul său fizic şi care să ştie să facă cartofi pai cu checiap.
George dorea să fie bucătar. Era pasionat de bucătărie, îşi petrecea toată ziua acolo. O folosea, de fapt, şi pe post de baie şi dormitor. Bucătăria era camera lui George. Îi plăcea să audă cum cuplează frigiderul, cum i se aprinde beculeţul la deschidere; îi plăceau furculiţele pe care le folosea pe post de linguri, dar cel mai mult îl pasiona sertarul cu polonice. Cu ele bea apă, tot cu ele se juca în nisip. Chiar dacă era la o vârstă avansată, George făcea o mare pasiune pentru joaca în nisip. Conform teoriei lui, totul este 50 % apă şi 50 % nisip, ideea este să ştii cum să amesteci ca să-şi iasă reţeta.
George obişnuia să o privească pe Ana, iubita tatălui său, cum face supă de tăiţe şi se excita de fiecare dată când aceasta amesteca cu polonicul. Ca şi cum acesta ar fi o extensie a propriului penis, una tot materială (dar din alt material). Ca să se liniştească îşi număra din nou, repede, degetele şi când ajungea la doisprezecelea deja nu mai era în febra sexului. Părăsea atunci bucătăria trântind uşa de la ieşire sau de la intrare, iscând şocuri seismice în toată casa. Nu ştia că, în urmă cu 25 de ani aceleaşi şocuri s-au simţit în apropierea oraşului Sankt Petersburg la lansarea ruşilor în spaţiu.
Când se sătura de polonice (asta când era foarte deprimat), obişnuia să bea. Şi îşi cumpăra doar apă scumpă: Evian sau alte cele, pe care le amesteca cu două linguri de zahăr şi una de mărar. După două guri, simţea un tremurat în tot corpul şi de cele mai multe ori leşina şi se trezea doar după câteva zile în bucătărie: pe frigider sau pe aragaz.
După cum am spus, George era la vârsta la care putea să scrie. Şi a început să scrie într-o zi despre frunze, nisip şi polonice, iar mai apoi despre sex. A reiterat prima sa experienţă sexuală cu o colegă de facultate. Şi şi-au amintit amândoi cum a fost. Fiecare despre a lui. Ea i-a spus că nu-şi aminteşte foarte multe, iar George a început să povestească în detaliu. Prima atingere a degetelor unei femei a fost pentru el o experienţă catartică. Atunci a iertat faptul că mama sa l-a părăsit şi că a pierdut un polonic albastru. Ea i-a iertat ejacularea precoce. A uitat de lume, de el, de bucătărie, de restanţe. A uitat şi că sunt lucruri pe care nu le poate uita pentru că nu le-a trăit. A experimentat uitarea prin excelenţă. Uitând totul, din momentul acela a început să-şi facă amintiri noi. Şi prima lui amintire din viaţa sa a început cu: „Avea degete frumoase...”
luni, 12 aprilie 2010
Microroman sau macropoezie despre viata lui George
Partea I
George s-a născut într-o zi în care ruşii se lansau în spaţiu. Nimeni nu ştie câţi ruşi au părăsit Terra în ziua aceea, iar pe George nu-l privea nici atât această chestiune. George era în acel moment din viaţa lui pe care noi restul îl numim „nici nu ştia pe ce lume trăieşte”, deci nu era în măsură să conştientizeze ce se întâmpla în jurul lui, cu atât mai puţin să scrie despre viaţa lui. Deci, dacă George va scrie vreodată o carte autobiografică începând cu „În ziua în care m-am născut s-a întâmplat ...” eu vă zic să nu-l credeţi. Eu pot să scriu despre George pentru că sunt în măsură să scriu şi sunt conştientă de acest lucru, doar că nu-l cunosc pe George. Rămâne să hotărâţi pe cine să credeţi.
Cert este că George avea 10 degete la mâini şi 10 la picioare şi locuia, începând cu ziua în care s-a născut, la periferia Clujului. Părinţii lui au devenit părinţi în ziua cu pricina, cu toate că nu se aşteptau să cunoască acest merit decât peste 2 zile, după cum preconiza doctorul Albu. Daca asta s-ar fi întâmplat, eu aş fi început prin: „George o să se nască peste două zile, la două zile de la lansarea ruşilor în spaţiu...”.
Nu cunosc nimic despre viaţa lui George, dar ştiu sigur că el este în viaţă, aşadar, voi scrie ceea ce cred eu că se va întâmpla în viaţa lui.
George este la vârsta la care nu ştie să scrie sau să citească. Părinţii lui sunt la vârsta de părinţi. Mama are şi ea 20 de degete însumate, iar tatăl său doar 19 deoarece la piciorul stâng are două degete lipite. În casa de la marginea Clujului trăiau 59 de degete. Acum că am lămurit problema voi trece mai departe.
După 25 de ani, în casa de la periferia Clujului mai locuiau 39 de degete. Mama lui George s-a desărţit de tatăl lui George după ce a hotărât să plece la cules de căpşuni în Spania. Acolo, culegând într-o zi toridă de vară, a realizat că nu mai doreşte să convieţuiască cu un soţ care are un deget lipsă. Şi a continuat să culeagă.
George avea 25 de ani şi era şomer. A absolvit liceul şi era licenţiat în fizică, iar acum aştepta să-şi găsească o slujbă. Era la vârsta la care ştia să scrie şi să citească şi chiar mai mult de atât. Ştia şi să socotească, să facă cumpărături, să spele ciorapi, să taie cu foarfeca, să faca sex oral femeilor şi să se barbierească. George era un om înzestrat. Şi chiar dacă avea o zi mai proastă, sau o mică depresie îşi număra repede toate cele 20 de degete şi ştia că o să treacă peste greutăţi.
George s-a născut într-o zi în care ruşii se lansau în spaţiu. Nimeni nu ştie câţi ruşi au părăsit Terra în ziua aceea, iar pe George nu-l privea nici atât această chestiune. George era în acel moment din viaţa lui pe care noi restul îl numim „nici nu ştia pe ce lume trăieşte”, deci nu era în măsură să conştientizeze ce se întâmpla în jurul lui, cu atât mai puţin să scrie despre viaţa lui. Deci, dacă George va scrie vreodată o carte autobiografică începând cu „În ziua în care m-am născut s-a întâmplat ...” eu vă zic să nu-l credeţi. Eu pot să scriu despre George pentru că sunt în măsură să scriu şi sunt conştientă de acest lucru, doar că nu-l cunosc pe George. Rămâne să hotărâţi pe cine să credeţi.
Cert este că George avea 10 degete la mâini şi 10 la picioare şi locuia, începând cu ziua în care s-a născut, la periferia Clujului. Părinţii lui au devenit părinţi în ziua cu pricina, cu toate că nu se aşteptau să cunoască acest merit decât peste 2 zile, după cum preconiza doctorul Albu. Daca asta s-ar fi întâmplat, eu aş fi început prin: „George o să se nască peste două zile, la două zile de la lansarea ruşilor în spaţiu...”.
Nu cunosc nimic despre viaţa lui George, dar ştiu sigur că el este în viaţă, aşadar, voi scrie ceea ce cred eu că se va întâmpla în viaţa lui.
George este la vârsta la care nu ştie să scrie sau să citească. Părinţii lui sunt la vârsta de părinţi. Mama are şi ea 20 de degete însumate, iar tatăl său doar 19 deoarece la piciorul stâng are două degete lipite. În casa de la marginea Clujului trăiau 59 de degete. Acum că am lămurit problema voi trece mai departe.
După 25 de ani, în casa de la periferia Clujului mai locuiau 39 de degete. Mama lui George s-a desărţit de tatăl lui George după ce a hotărât să plece la cules de căpşuni în Spania. Acolo, culegând într-o zi toridă de vară, a realizat că nu mai doreşte să convieţuiască cu un soţ care are un deget lipsă. Şi a continuat să culeagă.
George avea 25 de ani şi era şomer. A absolvit liceul şi era licenţiat în fizică, iar acum aştepta să-şi găsească o slujbă. Era la vârsta la care ştia să scrie şi să citească şi chiar mai mult de atât. Ştia şi să socotească, să facă cumpărături, să spele ciorapi, să taie cu foarfeca, să faca sex oral femeilor şi să se barbierească. George era un om înzestrat. Şi chiar dacă avea o zi mai proastă, sau o mică depresie îşi număra repede toate cele 20 de degete şi ştia că o să treacă peste greutăţi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)