(poezie povestită)
Adam a fost primul bărbăt care s-a născut cu o coastă lipsă şi nu pentru că a vrut el asta, dar la acel moment din existenţa lui, nu avea niciun drept de a-şi alege componenţa fizică. Nimeni nu se poate alege înainte să se nască. Lui Adam îi plăcea să stea în casă şi să se uite afară cum ninge şi nu-i plăceau surprizele de niciun fel. A! Şi îi mai plăceau femeile, insa mereu alerga după persoane nepotrivite. Prima dată s-a îndrăgostit de o femeie căsătorită, iar a doua oară de o curvă. Dragostea nu vine când vrei tu, ci când este ea pregătită (după ce s-a aranjat, s-a machiat şi s-a parfumat).
Adam a decis că vrea o soţie. Cum Elena si Pamela erau deja implicate în relaţii serioase, s-a gândit să îi dea o şansă Evei, chiar dacă nu îl atragea şi chiar dacă nu ştia să facă supă de cartofi.
Evreii îi spun „bashert”, noi îi spunem destin.
S-au cunoscut într-o zi frumoasă de vară în Parcul Central, lângă cazino. Nu a fost dragoste la prima vedere, pentru că dragostea poartă ochelari şi nu vede bine la distanţă. A trecut mult timp până să se îndrăgostească unul de celălalt şi să se iubească. Au găsit, însă, motive de iubire unul în celălalt. Eva l-a iubit pentru coasta lipsă, iar Adam a iubit-o pentru că o chema Eva şi pentru că nu ştia să înoate. Adam a mai apreciat la Eva faptul că a fost fată mare şi nu a mai avut alţi bărbaţi în afară de el.
Dragostea se întâmplă atunci când Dumnezeu coboară pe pământ şi se face zăpadă, soare, ploaie sau frig. Şi atunci când intră în casa ta şi nu mai vrea să plece, pentru că alege să nu mai fie în afară de tine. Atunci tu eşti dragoste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu